ONG-urile - pilon in propagarea responsabilizarii sociale

ONG-urile devin “verzi” pentru o lume mai buna

Iar cand spun “verzi” incerc sa glorific fenomenul CSR in intreaga lui complexitate - campanii de responsabilizare sociala pentru protectia mediului inconjurator (cauzele eco) si campanii de responsabilizare civica pentru accentuarea spiritului filantropic.

Intr-un articol anterior aminteam de contributia marilor companii la fenomenul CSR si constientizarea de catre acestea a problemelor cu care mediul inconjurator si societatea, ca ansamblu de comunitati specifice, se confrunta o data cu evolutia tehnologiei si a mijloacelor de comunicare in masa. O data cu implicarea corporatiilor si a companiilor cu renume pe piata autohtona si nu numai, organizatiile nonguvernamentale au intrat, la randul lor, in “jocul” construit de companii, contribuind la dezvoltarea fenomenului CSR si a tot ceea ce implica acesta.
In acest sens, ONG-urile au proiectat, dezvoltat si pus in practica programe si proiecte speciale de comunicare pe partea de responsabilizare sociala, contribuind astfel la propagarea “know-how-ului” in ceea ce priveste constientizarea problemelor societatii si a mediului inconjurator. Inlesnind comunicarea cu tinerii, ONG-urile au devenit piloni importanti in comunicarea misiunii ample a oamenilor de a “ajuta lumea sa devina mai buna”. Mai mult, inradacinarea sub-culturii de responsabilizare sociala in cadrul societatilor a dus cu sine la formarea unor asociatii non-guvernamentale bazate strict pe domeniul CSR. Poate cele mai cunoscute astfel de organizatii din Romania sunt RoRec si MaiMultVerde, asociatii recunoscute pe piata autohtona prin proiecte ambitioase care au strans impreuna sute de mii de voluntari si sprijinul unor companii importante.
Unul dintre principalele castiguri de pe urma implicarii continua a ONG-urilor specializate pe diferite domenii si a asociatiilor de profil il reprezinta stimularea constanta a companiilor cu renume in procesul de responsabilizare sociala pe probleme de mediu si pe probleme civice. Simplul sprijin acordat de o companie unui program demarat de un ONG marcheaza dorinta organizatiei de a contribui la bunul mers al societatii in toate sectoarele ei, in special in cele defavorizate, dar si nevoia de a fi privite pe piata ca modele pentru alte organizatii care inca nu au avut curajul de investeasca in proiecte de CSR.

Concluzia punctuala cu privire la relatia ONG - CSR este una imbucuratoare. CSR-ul mai face un pas in fata in lupta impotriva indiferentei, ignorantei si indolentei oamenilor fata de resursele naturale ale naturii si fata de problemele sociale care divizeaza comunitati si oameni.

Data: 26.05.2010 Categorie: Editorial
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Google
  • E-mail this story to a friend!
  • LinkedIn
  • Ma.gnolia
  • MySpace
  • Netvibes
  • Print this article!
  • StumbleUpon
  • Technorati
  • TwitThis
  • Yahoo! Buzz
Comentarii: 0 Etichete: , , , , , ,

Lasa un comentariu